Crăciunul, sau sărbătoarea nașterii Mântuitorului sau sărbătoarea prin care creștinii sărbătoresc elberarea lor din robia păcatului și a morții și dobândirea vieții veșnice.Sau, sărbătoarea prin care ne manifestăm bucuria nașterii pruncului Issus, prin care-L cinstim pe Dumnezeu creatorul care prin fiul său ne-a dăruit calea către veșnice, iar noi, scântei din flacăra divină, sărbătorim evenimentul adunați în jurul bradului împodobit cântând și dăruind... cadouri celor apropiați, câte ceva din agoniseala noastră, din truda noastră de fiecare zi.
Acest imbold de a ierta, care ne umple inima de bunătate și fericire, de insuflație divină, aș spune eu, Dumnezeiesc, nespecific firii umane, manifestat prin actul de a dărui, a devenit un obicei. Un obicei frumos, un obicei care ne bucură și ne înalță și care ne face să simțim că trăim sărbatoarea. Un obicei pe care nici comuniștii, nici criza și nici alte catastrofe care s-au abătut și care se vor mai abate asupra omenirii nu va dispărea, atâta timp cât în sulfletele noastre va exista un gram de crediță. Acestea sunt cuvintele mele, ale unui nepriceput în de-ale teologiei, ale unui om obișnuit, cu tamă de D-zeu, dar care nu vrea să fie „spectator al propriei vieți sau al lucrurilor ce ni se întâmplă”.
Pentru că într-o zi tot vom plăti, pentru toate ipocriziile și lașitățile noastre, pentru toate crimele... făcute de acest popor, pentru toate furturile, minciunile, netrebniciile , pentru toate păcatele care se strâng în karma... acestui neam.
Și atunci degeaba ne vom întreba dacă și pentru noi românii a venit cândva pe pământ Mântuitorul.Oare care a fost motivul pentru care ceatorul și-a sacrificat Fiul ?
Cu ce daruri L-au întâmpinat magii ?
Noi ce daruri știm a dărui ?A dărui înseamnă, a oferi ceva... din propria-ți muncă... din timpul tău, din truda ta, din învățătura și experiența ta, în favoarea celor dragi, a celor apropiați a semenilor tăi.
Iar pilda talanților mi se pare sugestivă.
A dărui înseamnă, a oferi ceva... dar nu din surplusul tău, ci din bunătatea ta, din grija ta, din inima ta, un gest de înțelegere, de curaj sau sacrificiu pe care ni-l impunem pentru a face un bine aproapelui.A dărui, poate însemna și o recomandare; un sfat sincer, o carte bună, un film sau o muzică bună, un serviciu, un medicament sau un mesaj frumos, atâta timp cât această recomandare sugerează „acest lucru mi-a adus bucurie, aș vrea ca el să te facă și pe tine să simți la fel” sau „ sunt fericit să știu că ți-am creat o bucurie”A dărui înseamnă, dragoste și constă din dorința de a da ceea ce este al tău și de a simți fericirea acestuia ca și cum ar fi a ta.
A dărui, nu înseamnă a transmite mailuri pe internet despre „ salvți sărmana fată bolnavă...”, „transmite dovada credinței, prieteniei...” sau despre noroc, fericire, bani, sau altele din „genul nu întrerupe lanțul” oricât de ademenitoare, provocatoare sau amenințătoare ar fi mesajele lor.
A dărui, nu înseamnă a nu te implica în problemele sau frământărle altora, „tot ceea ce este necesar, pentru ca răul să triumfe, este ca oamenii buni să nu facă nimic”. Iar noi devenim pe zi ce trece un popor de oi guvernați de lupi.
A dărui înseamnă altceva, a dărui înseamnă sacrificiu, înseamnă iubire...
Nu poți dărui ceea ce nu ai.
Deci, mulțumesc tuturor acelor care au votat petiția de revizuire a baremului la limba română de la examanul de evaluare națională din vară, de care într-un final s-a ținut cont și care a generat o analiză în urma căreia nu a fost dezavantajat niciun copil. (printre care și fiul nostru Dan) Mulțumesc și acelora care au votat petiția, inițiată de mine, de stopare a selecției canalelor de televiziune conform voinței operatorilor de cablu TV.
Mulțumesc de asemena și tuturor acelora care mi-ați trimis știri prin e-mailuri „civilizate”, interesante și utile sau celor care au fost alături de mine și familia mea într-un fel sau altul, iar tuturor vă doresc multă înțelepciune în alegerea cadourilor pentru cei dragi.
Deci, vă urez, la fel ca și anul trecut, ca sfintele sărbătoriale nașterii Mântui-torului să vă găsea-scă în pace și sănă-tate, să fiți fericiți alături de cei dragi, să aveți ce și cui dărui. De unde dați să nu se cunoască, de la cei ce primiți Dumnezeu să-i ocrotească, să ne vedem și să ne auzim cu bine, acum și încă mulți ani de acum înainte.
„ Și-acum te las, fii sănatos și vesel de Crăciun, Dar nu uita, când ești voios, creștine (române), să fii bun.”
Sărbători fericite și la mulți ani
Dragostea cu sila..
Mi se întamplă uneori ca o întrebare să-mi rămână întipărită în memorie și să revin obsesiv asupra ei, încercând să găsesc acel răspuns, care-mi pare că-mi scapă de fiecare dată printre degete.
Îmi iubesc meseria, e ceva între pasiune și datorie; dacă aș fi profesat-o în altă țară poate aș fi realizat mai mult, dar asta nu e totul. Mai sunt și familia și prietenii și toate locurile și lucrulile frumoase și bune pe care le-am simțit, dobândit sau realizat în această țară și care
nu-mi sunt indiferente.
N-am de gând să fac politică și nici să scriu despre ea, dar, totuși, de ce nu putem trăi... bine ? Suntem oare capabili să recunoaștem dictatura înainte ca ea să ne distrugă pe noi ? Băsescu sau Antonescu ? De preferat... tot un ...escu sau poate că nu, am mai avut antecedente. Lumea e mereu derutată şi mereu „ pariază" greşit.
Acest ...escu, să fie! acesta merită ales, vor spune.. mulți. Adică un român, care poate rosti și rezolva problemele româniei, care poate aduce românia pe calea normalitații și care merită să fie ales peședinte. Adică unul neșantajabil prin comportament sau prin dosare de corupție, neaservit politic, fără obligații față de grupuri de interese, unul frumos și deștept care cunoaște rețeta direcției vieților noastre către prosperitate, fericire, succes. Unul care să fie uman, să cunoască realitatea, istoria, oamenii și locurile, locul și rostul nostru în lume, unul loial intereselor naționale care să nu ne abandoneze ca pe un balast în malaxorul multinaționalelor corporaționiste sau al celui cultural mondial. Un președinte, în acord cu firea noastră, care să ne treacă puntea...
Mi se întamplă uneori ca o întrebare să-mi rămână întipărită în memorie și să revin obsesiv asupra ei, încercând să găsesc acel răspuns, care-mi pare că-mi scapă de fiecare dată printre degete.
Îmi iubesc meseria, e ceva între pasiune și datorie; dacă aș fi profesat-o în altă țară poate aș fi realizat mai mult, dar asta nu e totul. Mai sunt și familia și prietenii și toate locurile și lucrulile frumoase și bune pe care le-am simțit, dobândit sau realizat în această țară și care
nu-mi sunt indiferente.
N-am de gând să fac politică și nici să scriu despre ea, dar, totuși, de ce nu putem trăi... bine ? Suntem oare capabili să recunoaștem dictatura înainte ca ea să ne distrugă pe noi ? Băsescu sau Antonescu ? De preferat... tot un ...escu sau poate că nu, am mai avut antecedente. Lumea e mereu derutată şi mereu „ pariază" greşit.
Acest ...escu, să fie! acesta merită ales, vor spune.. mulți. Adică un român, care poate rosti și rezolva problemele româniei, care poate aduce românia pe calea normalitații și care merită să fie ales peședinte. Adică unul neșantajabil prin comportament sau prin dosare de corupție, neaservit politic, fără obligații față de grupuri de interese, unul frumos și deștept care cunoaște rețeta direcției vieților noastre către prosperitate, fericire, succes. Unul care să fie uman, să cunoască realitatea, istoria, oamenii și locurile, locul și rostul nostru în lume, unul loial intereselor naționale care să nu ne abandoneze ca pe un balast în malaxorul multinaționalelor corporaționiste sau al celui cultural mondial. Un președinte, în acord cu firea noastră, care să ne treacă puntea...
Oicare ...escu ar fi, oricare președinte și-ar asuma responsabilitatea frâielor acestei nații nu va reuși singur. Ne lipsesc acei oameni valoroși, care să ne învețe lecția democrației și a bunului simț, acele personalități care au principii și idealuri și care să ne fie exemplu. Ne lipsește o presă independentă care să analizeze corect starea de lucruri și un sistem care să promoveze oamenii onești, deștepți și capabili.
Iar dacă acei oameni nu vor avea curajul să iasă în față și noi nu vom avea curajul să credem în ei totul va fi în zadar. Doar în mințile unora mai sunt încă iluzii până într-acolo încât să creadă că un individ poate să gândească pentru zeci de milioane.
Este aproape incredibil cum, plecând doar cu doua decenii în urmă, de la cea mai neagră dictatură, am reușit să demontăm până la delegitimare democrația, prin batjocura la care aceasta a fost supusă de falsa elită politico-economicointelectuală a societății, cocoțată în vârful ierarhiei sociale. În decembrie 1989, cei care au protestat la Timișoara, București, Brașov... în față tancurilor și puștilor dictatorului Ceaușescu nu au strigat:
„ vrem să ne-înbogățim! ” ci au scandat: „ presă liberă, jos tiranul, alegeri libere!” Și iată, unde am ajuns: în ce democrație, în ce competiție se poate câștiga prin neprezentare? În ce democrație înverșunarea și circul politic iau o asemenea amploare? Ca la noi la nimeni.
Dacă nu vrem capitalism sălbatic, suntem comuniști, dacă nu ne prosternăm în fața Bruxelului, atunci suntem sau va trebui să fim cu Moscova. „ Oricum ai tăia, orice lucru are două feţe” , scria O. Paler.
Am desființat agricultura și desindustrializat țara, lăsând peste 3 milioane de oameni pe drumuri, în urma ruinarii fabricilor și uzinelor, transformate în vile, jeepuri sau depozite bancare, prin vinderea acestora la fier vechi de către mai „eficienții”propietarii. Am generat astfel peste 2 milioane de locuri de muncă cu respectivele contribuții la asigurările sociale, în alte țari, în timp ce la noi am redus pensii, închis spitale și școli, peste 4 milioane de copii trăind fără mamă, sau tată, sau fără ambii părinţi.Am cedat monopolul statului asupra unor resurse naturale sau activități economice către monopoluri aparținând altor state care se pare, au investit mai puțin decât pe vremea când era proprietar statul român, despre care se spunea că trebuie săprivatizeze pentru că nu are bani de întrținere și modernizări.
Am adus statul român precum şi marea majoritate a cetăţenilor României la sapă de lemn din cauza faptului că cea mai mare parte a capitalului românesc am trecut-o în proprietatea străinilor şi a guvernanţilor, astfel că cea mai mare parte a bogăției create în România (PIB)
intră în buzunarele şi conturile străinilor şi ale oligarhilor autohtoni, țara depinzând fiscal, financiar şi politic de organizaţii internaţionale (Comisia Economică Europeană, Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială etc.) datoria externă totală fiind cotată în jur de 100 miliarde euro.Am „ restaurat” legea, moralitatea, respectul, astfel încât putem spune că infractorii stau după gratii, dar doar găinarii în timp ce băieții deștepți nu. Agresivitatea și indisciplina în trafic sau cumpărarea bunăvoinței funcționarului public, medicului, profesorului sau polițistului sau legi prin care patronii pot transforma salariații în șomeri sau slugi au devenit firești. Corupția și neîncrederea, limbajul obscen din presa și televiziunea dornică de a exploata gustul publicului
pentru violenţă, infracţiune și bălăcăreală au devenit cotidiene, anormalitatea a devenit normalitate! Am învățat în schimb lecția competiției, ea fiind singura care dă măsura valorii și am ales.... să devenim o piață de desfacere, căci capitalul străin a urmărit săcreeze la noi consum prin credit. Dar competiția prin care s-au acumulat valori... se pare că a fost și încă mai este una legată de furt, de furtul din sectorul public. „ Toti infractorii care sunt din spațiul public – demnitari, primari, polițiști, magistrați, avocați – au invățat să folosească toate chichițele libertăților democratice pentru a devaliza avutul public și banul public.”
„ Ei fac legile, ei stabilesc reglementările, ei lasădeliberat portițele speciale pentru furt, ei fură, ei instrumentează cazurile, ei judecă, ei se ceartă de formă între ei ! Și astfel, ceea ce este furat rămane furat și furtul poate merge mai departe.”
„ Sectorul public din România nu este nici supradimensionat, nici subdimensionat, nici suprafinanțat, nici subfinanțat, nici prea bine plătit, nici prea prost plătit, nici prea corupt, nici cam corupt, ci este strict axat pe furt ”, așa cum bine aprecia analistul economic
Ilie Șerbanescu în Business 24. Situația este catastrofală în condițiile în care România este pe locul 25 din 27 de state europene, în ceea ce privește corupția, potrivit Barometrului Global al Corupției publicat de Transparency International în 2010. Oare câți Români mai pot avea încredere în președenție în condițiile în care au fost nevioți să aleagă între doi candidați la funcția supremă în stat, ambii fiid cercetați în dosare penale ? Unul, un fost prim-ministru, condamnat la închisoare cu executare, demonstrându-se astfel că ţara a fost condusă în perioada 200-2004 de un personaj corupt, celălalt actualul președinte, în așteptarea verdictului cercetarea amânându-se, întrucât șeful statului beneficiază de imunitate. Mândră corabia, meșter cârmaciul … Oare cum ne mai suportǎ pământul ăsta, la cât suntem de nemernici ?
Atitudinea populației manifestată la referendumul din 29 iulie 2012, pe fondul acestor probleme acumulate de-a lungul celor două decenii de democrație originală, nu a reprezentat doar un simplu răspuns la o acțiune politică electorală, ci mai degrabă o reacție de neîncredere față de instituția prezidențială, încrederea fiind estimată în diverse sondaje între 8- 13%.
Strategia votului negativ, adică a boicotului bazându-se probabil și pe această categorie de populație caracterizată prin o antipatie față de politicieni sau președinție, prin lipsă de spirit civic, indiferență sau dezinteres, în cazul minorităților.
Dacă adăugăm la acest număr și procentul celor care consideră neapărată demiterea președintelui Băsescu, aproximativ 32-35% rezultă un procent de 40-48 % de votanți. Insuficient pentru validarea referendumului. (Prezența la vot a fost de 46,23 %, adică 8.455.336 de votanți, conform BEC)
Nu este important să câştigi! Este important să-l faci pe celălalt să piardă !!. Cred că indiferența, dezinteresul, dezgustul, neâncrederea și nesiguranța au creat această stare a lipsei de reacție, de neimplicare , care ne-a redus la stadiul de turmă de oi iar, "un popor de oi naște un guvern de lupi", la fel cum "o turmă fară câini este mâncată de lupi".
Unde este votul celor afectați ? Unde este votul celor 5,5 mil. de pensionari, 3,3 mil. de angajați din sectorul privat, 1,2 mil. de bugetari, 0,4 mil. de salariați la stat a celor 1,4 mil. de maghiari sau al celor 2,7 mil. de români emigranți..?
Nu referendumul din 2012 trebuia boicotat, ci alegerile din 2004.
Votul celor 7,5 milioane de Români la referendum, precum și neprezenatea la vot a unei alte însemnate părți, nu a reprezintat altceva decât strigătul de disperare al unei populații ajunse la limita supraviețuirii.
Aici nu este vorba numai despre politică, aici nu este vorba numai despre preferințe electorale, aici este este vorba despre supraviețuire... despre instinctul de conservare, înscris în codul genetic, despre necesitatea asigurării unui minim necesar existenței, în condițiile demnității.. umane și nimic mai mult. Și cum să nu disperi și cum să nu taci.. sau să te revolți, când din salariu nu mai poți trăi? Când pentu cele necesare vieții trebuie să te împrumuți, sau să emigrezi forțat, să devi sclav. Să muncești până la epuizarea fizică, pâna la distrugerea bilogică neglijându-ți copiii, partenerul de viață, părinții sau frații, pentru a-i putea întreține.
Supraviețuire atât și nimic mai mult.
P.S.
Am plagiat această expunere folosindu-mă de expresii și informații culese de pe internet pentru a arăta și cred că am făcut-o în cunoștință de cauză: de ce am fost la vot.
Iar dacă acei oameni nu vor avea curajul să iasă în față și noi nu vom avea curajul să credem în ei totul va fi în zadar. Doar în mințile unora mai sunt încă iluzii până într-acolo încât să creadă că un individ poate să gândească pentru zeci de milioane.
Este aproape incredibil cum, plecând doar cu doua decenii în urmă, de la cea mai neagră dictatură, am reușit să demontăm până la delegitimare democrația, prin batjocura la care aceasta a fost supusă de falsa elită politico-economicointelectuală a societății, cocoțată în vârful ierarhiei sociale. În decembrie 1989, cei care au protestat la Timișoara, București, Brașov... în față tancurilor și puștilor dictatorului Ceaușescu nu au strigat:
„ vrem să ne-înbogățim! ” ci au scandat: „ presă liberă, jos tiranul, alegeri libere!” Și iată, unde am ajuns: în ce democrație, în ce competiție se poate câștiga prin neprezentare? În ce democrație înverșunarea și circul politic iau o asemenea amploare? Ca la noi la nimeni.
Dacă nu vrem capitalism sălbatic, suntem comuniști, dacă nu ne prosternăm în fața Bruxelului, atunci suntem sau va trebui să fim cu Moscova. „ Oricum ai tăia, orice lucru are două feţe” , scria O. Paler.
Am desființat agricultura și desindustrializat țara, lăsând peste 3 milioane de oameni pe drumuri, în urma ruinarii fabricilor și uzinelor, transformate în vile, jeepuri sau depozite bancare, prin vinderea acestora la fier vechi de către mai „eficienții”propietarii. Am generat astfel peste 2 milioane de locuri de muncă cu respectivele contribuții la asigurările sociale, în alte țari, în timp ce la noi am redus pensii, închis spitale și școli, peste 4 milioane de copii trăind fără mamă, sau tată, sau fără ambii părinţi.Am cedat monopolul statului asupra unor resurse naturale sau activități economice către monopoluri aparținând altor state care se pare, au investit mai puțin decât pe vremea când era proprietar statul român, despre care se spunea că trebuie săprivatizeze pentru că nu are bani de întrținere și modernizări.
Am adus statul român precum şi marea majoritate a cetăţenilor României la sapă de lemn din cauza faptului că cea mai mare parte a capitalului românesc am trecut-o în proprietatea străinilor şi a guvernanţilor, astfel că cea mai mare parte a bogăției create în România (PIB)
intră în buzunarele şi conturile străinilor şi ale oligarhilor autohtoni, țara depinzând fiscal, financiar şi politic de organizaţii internaţionale (Comisia Economică Europeană, Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială etc.) datoria externă totală fiind cotată în jur de 100 miliarde euro.Am „ restaurat” legea, moralitatea, respectul, astfel încât putem spune că infractorii stau după gratii, dar doar găinarii în timp ce băieții deștepți nu. Agresivitatea și indisciplina în trafic sau cumpărarea bunăvoinței funcționarului public, medicului, profesorului sau polițistului sau legi prin care patronii pot transforma salariații în șomeri sau slugi au devenit firești. Corupția și neîncrederea, limbajul obscen din presa și televiziunea dornică de a exploata gustul publicului
pentru violenţă, infracţiune și bălăcăreală au devenit cotidiene, anormalitatea a devenit normalitate! Am învățat în schimb lecția competiției, ea fiind singura care dă măsura valorii și am ales.... să devenim o piață de desfacere, căci capitalul străin a urmărit săcreeze la noi consum prin credit. Dar competiția prin care s-au acumulat valori... se pare că a fost și încă mai este una legată de furt, de furtul din sectorul public. „ Toti infractorii care sunt din spațiul public – demnitari, primari, polițiști, magistrați, avocați – au invățat să folosească toate chichițele libertăților democratice pentru a devaliza avutul public și banul public.”
„ Ei fac legile, ei stabilesc reglementările, ei lasădeliberat portițele speciale pentru furt, ei fură, ei instrumentează cazurile, ei judecă, ei se ceartă de formă între ei ! Și astfel, ceea ce este furat rămane furat și furtul poate merge mai departe.”
„ Sectorul public din România nu este nici supradimensionat, nici subdimensionat, nici suprafinanțat, nici subfinanțat, nici prea bine plătit, nici prea prost plătit, nici prea corupt, nici cam corupt, ci este strict axat pe furt ”, așa cum bine aprecia analistul economic
Ilie Șerbanescu în Business 24. Situația este catastrofală în condițiile în care România este pe locul 25 din 27 de state europene, în ceea ce privește corupția, potrivit Barometrului Global al Corupției publicat de Transparency International în 2010. Oare câți Români mai pot avea încredere în președenție în condițiile în care au fost nevioți să aleagă între doi candidați la funcția supremă în stat, ambii fiid cercetați în dosare penale ? Unul, un fost prim-ministru, condamnat la închisoare cu executare, demonstrându-se astfel că ţara a fost condusă în perioada 200-2004 de un personaj corupt, celălalt actualul președinte, în așteptarea verdictului cercetarea amânându-se, întrucât șeful statului beneficiază de imunitate. Mândră corabia, meșter cârmaciul … Oare cum ne mai suportǎ pământul ăsta, la cât suntem de nemernici ?
Atitudinea populației manifestată la referendumul din 29 iulie 2012, pe fondul acestor probleme acumulate de-a lungul celor două decenii de democrație originală, nu a reprezentat doar un simplu răspuns la o acțiune politică electorală, ci mai degrabă o reacție de neîncredere față de instituția prezidențială, încrederea fiind estimată în diverse sondaje între 8- 13%.
Strategia votului negativ, adică a boicotului bazându-se probabil și pe această categorie de populație caracterizată prin o antipatie față de politicieni sau președinție, prin lipsă de spirit civic, indiferență sau dezinteres, în cazul minorităților.
Dacă adăugăm la acest număr și procentul celor care consideră neapărată demiterea președintelui Băsescu, aproximativ 32-35% rezultă un procent de 40-48 % de votanți. Insuficient pentru validarea referendumului. (Prezența la vot a fost de 46,23 %, adică 8.455.336 de votanți, conform BEC)
Nu este important să câştigi! Este important să-l faci pe celălalt să piardă !!. Cred că indiferența, dezinteresul, dezgustul, neâncrederea și nesiguranța au creat această stare a lipsei de reacție, de neimplicare , care ne-a redus la stadiul de turmă de oi iar, "un popor de oi naște un guvern de lupi", la fel cum "o turmă fară câini este mâncată de lupi".
Unde este votul celor afectați ? Unde este votul celor 5,5 mil. de pensionari, 3,3 mil. de angajați din sectorul privat, 1,2 mil. de bugetari, 0,4 mil. de salariați la stat a celor 1,4 mil. de maghiari sau al celor 2,7 mil. de români emigranți..?
Nu referendumul din 2012 trebuia boicotat, ci alegerile din 2004.
Votul celor 7,5 milioane de Români la referendum, precum și neprezenatea la vot a unei alte însemnate părți, nu a reprezintat altceva decât strigătul de disperare al unei populații ajunse la limita supraviețuirii.
Aici nu este vorba numai despre politică, aici nu este vorba numai despre preferințe electorale, aici este este vorba despre supraviețuire... despre instinctul de conservare, înscris în codul genetic, despre necesitatea asigurării unui minim necesar existenței, în condițiile demnității.. umane și nimic mai mult. Și cum să nu disperi și cum să nu taci.. sau să te revolți, când din salariu nu mai poți trăi? Când pentu cele necesare vieții trebuie să te împrumuți, sau să emigrezi forțat, să devi sclav. Să muncești până la epuizarea fizică, pâna la distrugerea bilogică neglijându-ți copiii, partenerul de viață, părinții sau frații, pentru a-i putea întreține.
Supraviețuire atât și nimic mai mult.
P.S.
Am plagiat această expunere folosindu-mă de expresii și informații culese de pe internet pentru a arăta și cred că am făcut-o în cunoștință de cauză: de ce am fost la vot.
